Un hotel din Capitala a luat foc. Aproximativ 150 de metri pătraţi au ars

23.07.2013

Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la parterul Rin Grand Hotel din sectorul 4, pompierii intervenind, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru stingerea focului, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU.

Incendiul izbucnit marţi seară la parterul Rin Grand Hotel din sectorul 4 a fost stins la 21.30, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Incendiul, care a fost semnalat la 112 printr-un apel făcut în jurul orei 20.45, a izbucnit la patiseria hotelului, unde au ars aproximativ 150 de metri pătraţi, potrivit sursei citate.

Focul a afectat însă şi spaţii administrative aflate la etajul I, a mai spus Daniel Vasile.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti a adăugat că nu a fost necesară evacuarea hotelului, deoarece spaţiile de locuit ale acestuia se află de la etajul II în sus.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o autoscară, la faţa locului fiind adus şi un echipaj de prim ajutor.

Comments are closed.

Contacteaza-ne

Momentan nu suntem online, dar ne poti lasa un mesaj

Suntem aici ca sa te ajutam.

Click ENTER pentru a intrat in chat