MEDICINA MUNCII-PRIMUL AJUTOR

 

 

 

  • Medicina muncii este specialitatea medicală care studiază relația ommuncă, adaptarea omului la muncă și adaptarea muncii la persoana care o efectuează. Este o specialitate medicala extrem de vastă, de relație, care înglobează cunoștințe din toate celelalte specialități medicale. Medicina muncii se ocupă cu prevenția, diagnosticarea și managementul bolilor profesionale și a celor legate de profesiune, a accidentelor de muncă, precum și cu promovarea sănătății și productivității muncitorilor.
  • Conform legii nr.319/2006, art.13 lit.j, angajatorul are urmatoarea obligatie :

“j) sa angajeze numai persoane care, in urma examenului medical si, dupa caz, a  testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute si sa asigure controlul medical periodic si, dupa caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajarii”

  •   MASURI DE PRIM AJUTOR 

AMPUTATIA DE MEMBRE

Amputatia, reprezinta sectionarea unui membru si este o leziune complexa care presupune pe langa sectionarea oaselor si leziuni de parti moi si hemoragii. Astfel de situatii pot apare in cazul accidentelor de circulatie, de tren sau in urma unui accident de munca.

Pe langa acordarea primului ajutor, in cazul unei amputatii trebuie avuta in vedere si incercarea de conservare a membrului sectionat in vederea unei interventii reparatorii.

Astfel primul ajutor in cazul unei amputatii consta in:

– oprirea hemoragiei fie prin aplicarea unui garou la radacina membrului ranit, fie printr-un bandaj compresiv

– introducerea membrului sectionat in punga de plastic si un recipient cu gheata

– asezarea victimei cu membrele inferioare mai sus decat capul si daca e posibil  cu membrul ranit ridicat deasupra nivelului inimii

– transportul victimei in cel mai scurt timp la un spital, de preferinta la un spital unde exista posibilitatea realizarii interventiei chirurgicale necesare.

Transportul

Ideal ar fi ca fiecare victima sa fie transportata de catre 3-4 persoane. Transportul se face cu brancardul sau targa standard, care poate fi purtata de 2 sau 4 salvatori. Acestia trebuie sa inainteze cat mai lin, purtand intodeauna brancarda cu capul victimei inainte.

In cazul in care trebuie sa treaca peste obstacole sau sa urce pante, brancarda trebuie mentinutra in pozitie orizontala.

La nevoie, poate fi improvizata o targa din crengi, bete, schiuri, scanduri cu haine, cearsafuri, plapume, panza etc. Cel mai simplu, se confectioneaza din 2 bare de lemn pe care se infasoara un pled care se fixeaza apoi cu ace de siguranta sau trecand barele de lemn printr-o haina incheiata.

In lipsa altor mijloace, victima poate fi transportata:

– in brate, ca pe un copil: salvatorul tine victima in brate, cu o mina sprijinind-o de spate si cu alta sub genunchi

– in spate: victima tinandu-se de umerii salvatorului, care o tine de membrele inferioare

– pe umeri: in cazul victimelor inconstiente dar fara fracturi cervicale

– de catre doi salvatori: primul salvator in spatele victimei o apuca de sub maini iar al doilea cu spatele la victima o apuca de sub genunchi

– daca victima este constienta poate fi transportata pe mainile inclestate, a doi salvatori: acestia se prind reciproc de maini, fiecare apucand cu palma gatul mainii celuilalt, formand astfel un fel de fotloliu pe care este asezata victima care se va sprijini de umerii salvatorilor

– o victima constienta poate fi transportata si asezand-o pe un scaun care apoi este transportat de catre 2 persoane

–  pe o bara : victima asezata pe o panza rezistenta, ale carei colturi se leaga la capul si la picioarele victimei, in timp ce o alta panza este trecute pe sub trunchiul victimei si innodata; se trece bara (batul) pe sub cele 3 noduri si se transporta pe umerii a doi salvatori.

Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă şi se aplică în cazul

accidentelor înainte de intervenţia cadrelor medicale.

Pentru obţinerea rezultatelor dorite în acordarea primului ajutor, salvatorul trebuie:

– să cunoască toate regulile de acordare a primului ajutor;

– să-şi păstreze calmul, să fie eficace şi rapid în luarea deciziilor şi măsurilor de acordare a primului ajutor.

MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ACCIDENT AUTO

Conducătorul auto care constată existenţa unui accident soldat cu victime are

următoarele obligaţii:

–  să oprească imediat la locul accidentului;

–  să îndepărteze persoanele curioase;

–  să folosească trusa de prim ajutor;

–  să ceară ajutorul persoanelor din jur (dacă se află la faţa locului, este de preferat o persoană calificată);

–  să debaraseze victima;

–  să poziţioneze victima în funcţie de leziunile pe care le prezintă;

–  să îndepărteze obiectele vestimentare (curele, cravate, bretele, corsete) ce ar putea

împiedica sau îngreuna respiraţia şi circulaţia normală a sângelui;

–  să stabilească priorităţile de acordare a primului ajutor (stop cardio-respirator,

hemoragie, fracturi);

–  să trateze rănile şi arsurile, dacă este cazul;

–  să evite manevrele inutile ce pot agrava starea victimei;

–  să apeleze la cea mai apropiată unitate sanitară cu sprijinul medical de urgenţă;

–  să asigure transportul victimei la spital;

–  să urmărească pe timpul transportului funcţiile respiratorie şi cardiacă ale victimei, precum şi oprirea hemoragiilor;

–  să comunice cadrelor medicale ora producerii accidentului;

–  să comunice cadrelor medicale ce măsuri de prim ajutor s-au acordat;

–  să comunice cadrelor medicale ora şi minutul aplicării garoului;

–  să comunice cadrelor medicale medicamentele administrate;

–  să comunice cadrelor medicale dacă au apărut schimbări importante în starea victimei, comparativ cu momentul producerii accidentului;

–  să comunice cadrelor medicale dacă s-a produs decesul şi ora la care a avut loc;

–  să anunţe organele de poliţie;

–  să se întoarcă la locul accidentului în cazul în care a însoţit victima la spital;

–  să indice organelor de anchetă, cât mai exact, locul victimei şi al vehiculului, dacă acestea au fost deplasate între timp;

să nu şteargă urmele existente, care pot constitui dovezi judiciare

 MASURI DE PRIM AJUTOR IN STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

Respiraţia şi circulaţia sângelui prin vase reprezintă cele două funcţii vitale ale

organismului. Stopul cardio-respirator reprezintă încetarea acestor funcţii.

Repunerea în activitate sau susţinerea respiraţiei şi a circulaţiei accidentatului se

realizează prin manevrele de resuscitare cardio-respiratorie.

Reanimarea victimei trebuie să se facă rapid, eficient şi să fie continuă, inclusiv pe timpul   transportului, până la reluarea funcţiilor vitale.

Stopul respirator reprezintă oprirea bruscă a activităţii pulmonare.

Semne de recunoaştere:

• diminuarea sau oprirea mişcărilor respiratorii;

• învineţirea tegumentelor, în special a feţei;

• puls rapid;

• pierderea cunoştinţei.

Resuscitarea respiratorie se poate efectua prin:

• metoda respiraţiei artificiale gură la gură;

• metoda respiraţiei artificiale gură la nas, dacă nu se poate deschide gura victimei.

Primul ajutor în stopul respirator:

– scoaterea victimei şi deplasarea într-un loc care să permită acordarea

primului ajutor;

–  poziţionarea victimei pe spate, cu umerii ridicaţi, folosind un material moale rulat

sub omoplaţi;

–  poziţionarea salvatorului este în genunchi, lateral dreapta de capul victimei;

–  hiperextensia capului;

–  eliberarea căilor respiratorii de eventualii corpi străini cu ajutorul indexului mâinii drepte, înfăşurat într-o bucată de tifon;

– împingerea mandibulei înainte pentru eliberarea orificiului glotic;

– aplicarea unui material de protecţie (tifon) pe faţa victimei;

–  presarea nărilor (cu mâna stângă) pentru a împiedica refularea aerului;

–  efectuarea insuflaţiei – salvatorul inspiră adânc, aplică gura peste cea a victimei,

astfel încât să o cuprindă în totalitate şi insuflă aerul în plămânii acestuia, apoi se

retrage şi eliberează gura şi nasul victimei, aşteptând ca aerul să iasă din plămânii

Primul ajutor în stopul cardio-respirator:

–  scoaterea victimei;

–  poziţionarea victimei pe spate, pe o suprafaţă dreaptă şi dură;

–  poziţionarea salvatorului lateral stânga, în genunchi;

–  efectuarea masajului cardiac se acţionează pe treimea inferioară a sternului, cu podul palmei stângi peste care se aplica podul palmei drepte;

Se execută scurt şi energic o presiune astfel încât sternul să coboare cu 4-6 cm spre

coloana vertebrală. Se lasă toracele să revină spontan la normal, fără ca mâinile să se ridice de pe sternul accidentatului. Manevra se repetă cu o frecvenţă de 60/minut.

–  masajul cardiac extern se continuă pană la reluarea bătăilor cardiace sau atâta timp cât rezistă salvatorul;

–  transportarea la spital a victimei;

–  pe timpul transportului se vor supraveghea pulsul, respiraţia, transpiraţie culoarea tegumentelor, mărimea pupilelor, starea generală.

Stopul cardiac reprezintă întreruperea bruscă a activităţii inimii.

Semne de recunoaştere:

–  puls slab sau absent la artera carotidă;

–  relaxarea completă a musculaturii;

–  pierderea reflexelor;

–  mărirea pupilelor;

–  transpiraţii reci;

–  greutate în respiraţie;

–  pierderea cunoştinţei.

Resuscitarea în stopul cardiac se face prin masaj cardiac extern.

Verificarea activităţii cardiace se face prin palparea pulsului la artera gâtului sau prin

ascultarea bătăilor inimii, punând urechea pe pieptul bolnavului.

PRIMUL AJUTOR IN CAZUL ACCIDENTELOR PRIN ELECTROCUTARE

In cazul accidentelor prin electrocutare este evident ca numai intamplator se poate acorda prim ajutor calificat. Din acest motiv, succesul primului ajutor depinde de competenta celor prezenti in momentul accidentului.

In practica se intalnesc doua situatii:

1. Accidentatul nu se poate desprinde de instalatia electrica

2.   Accidentatul s-a desprins de instalatia electrica, nemaifiind in contact cu aceasta si nici in imediata ei apropiere

In ambele situatii, persoana care actioneaza pentru a acorda un prim ajutor, salvatorul (salvatorii), trebuie sa constate cu operativitate situatia concreta a victimei si sa hotarasca modul de actionare, astfel incat sa nu-si pericliteze propria integritate corporala sau chiar viata, expunandu-se aceluiasi risc.

Operatiile de prim ajutor in cazul unui accident prin electrocutare

I. Scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric, in cazul in care acesta nu s-a putut desprinde de instalatia electrica

Exista doua situatii distincte determinate de tensiunea de lucru:

1. Daca tensiunea de lucru este sub 1.000 V, veti proceda in felul urmator:

* Actionati pentru intreruperea tensiunii prin deschiderea intrerupatorului de alimentare, iar in lipsa acestuia, prin deschiderea separatorului, scoaterea sigurantelor, scoaterea din priza, de la caz la caz.

* Daca scoaterea de sub tensiune a instalatiei necesita prea mult  timp, reducand operativitatea interventiei, scoateti accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricaror materiale sau echipamente electroizolante care sunt la indemana, astfel incat sa se reuseasca indepartarea acestuia de zona de pericol.

Daca persoana electrocutata este in contact cu instalatia electrica si se afla si la inaltime, exista pericolul caderii ei. De aceea, trebuie sa luati masuri de evitare a acestei consecinte. Puteti fie sa sprijiniti accidentatul cu proptele izolante, fie sa organizati atenuarea caderii prin prinderea victimei ori prin plasarea pe sol a unor suporturi groase la locul eventualei caderi – paie, materiale textile, crengi etc.

2. Daca tensiunea de lucru este peste 1000 V, trebuie stiut faptul ca insasi apropierea de accidentat poate prezenta pericol pentru salvator, din cauza tensiunii de pas.

Deconectarea instalatiei (scoaterea de sub tensiune) va putea fi efectuata numai de catre o persoana care cunoaste bine instalatia. Scoaterea accidentatului din instalatii aflate sub tensiune este permisa numai dupa deconectarea acesteia.

Scoaterea accidentatului din instalatia aflata sub tensiune este permisa numai in statiile electrice unde operatia se executa de catre personalul special instruit in acest sens si care utilizeaza mijloace de protectie electroizolante adecvate: cizme si manusi de inalta tensiune, stanga de manevra corespunzatoare tensiunii nominale a instalatiei.

Daca accidentatului i s-au aprins hainele din cauza arcului electric provocat ca urmare a atingerii instalatiei electrice, imediat dupa ce este indepartat de sub tensiune se va actiona pentru stingerea hainelor aprinse. Este de preferat ca accidentatul sa fie culcat la pamant in timpul interventiei, deoarece miscarea acestuia ca o „torta vie ingreuneaza actiunile de salvare.

II. Determinarea starii accidentatului

Dupa scoaterea accidentatului de sub tensiune si in afara pericolului generat de aceasta, se va determina starea clinica a victimei printr-o examinare rapida, deoarece tot ceea ce se va face in continuare depinde de aceasta stare.

Examinarea starii clinice depinde de starea accidentatului:

– accidentatul este constient;
– accidentatul este inconstient;
– accidentatul prezinta vatamari sau rani.

Daca accidentatul este constient

In aceasta situatie examinarea este usurata de faptul ca se poate comunica cu accidentatul si i se pot adresa intrebari:

* ce te supara?
* ai ameteli?
* ai greata?
* ai dificultati in respiratie?
* te supara inima?

In timpul intrebarilor se cauta vizual eventualele semne exterioare ale starii de rau:

* paloarea sau roseata excesiva

* transpiratia fetei si a palmelor;

* prezenta si caracteristicile respiratiei si ale pulsului.

In cazul unei stari de rau se cheama imediat salvarea.

Daca accidentatul este inconstient

Se considera in stare de inconstienta acel accidentat caruia ii lipsesc reflexele de autoaparare si capacitatea de miscare autonoma. Functiile vitale de baza – respiratia si circulatia – pot fi satisfacatoare.

In aceasta situatie, pentru a determina starea clinica a victimei, procedati in felul urmator:

* Daca in urma accidentului prin electrocutare nu au rezultat vatamari si leziuni care ar contraindica intr-un mod evident miscarea si deplasarea accidentatului (de exemplu: cadere cu grave leziuni si vatamari, fracturi, hemoragii), asezati accidentatul intr-o pozitie care sa permita examinarea sa, respectiv in pozitie culcat pe spate pe o suprafata plana si suficient de rigida.

* Desfaceti hainele la gat, piept si zona abdominala.

* Verificati starea respiratiei si existenta pulsului.

* In cazul lipsei functiilor vitale, fara a mai tine seama de eventualele interdictii de miscare, i se va face accidentatului respiratie artificiala sau reanimare cardio-respiratorie.

Atentie!

Chiar daca prin electrocutare accidentatul nu a suferit leziuni care sa ii dea stari de rau, nici macar trecatoare, el trebuie tinut in repaus timp de 30-60 de minute si supus apoi unei consultatii medicale.

Orice persoana care a suferit un accident prin electrocutare va fi transportata la spital pentru supraveghere medicala, deoarece ulterior accidentului pot surveni tulburari de ritm cardiac.

TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR

Evacuarea persoanelor accidentate trebuie să fie cât mai rapidă şi corect executată.

Această acţiune se va face prin ridicare (nu tragere sau împingere), astfel

încât capul, gâtul şi trunchiul victimei să fie menţinute, pe cât posibil, în acelaşi plan.

Numai în acest fel se va evita agravarea leziunilor existente sau/şi apariţia altora.

Regulile pentru efectuarea unui transport corect sunt:

–  dezangajarea victimei să se facă astfel încât capul gâtul şi trunchiul să se menţină în acelaşi plan;

–  manevrele de resuscitare cardio-respiratorie vor fi continuate şi pe timpul transportului;

–  victima să fie transportată numai după ce a fost obţinută redresarea funcţiilor vitale;

–  poziţia victimei pe timpul transportului va rămâne identică cu cea în care i s-a acordat primul ajutor la locul accidentului;

–  capul victimei va fi aşezat către direcţia de deplasare;

–  poziţia tărgii va fi obligatoriu orizontală;

–  şoferul autovehiculului care transportă victima va evita frânările şi efectuarea virajelor bruşte.

Poziţionarea victimei în funcţie de starea generală şi rănile existente:

–  poziţie de repaus (răniri, luxaţii, entorse, fracturi închise);

–  pe spate, cu capul mai jos decât nivelul trunchiului şi al membrelor inferioare, care vor fi

ridicate la 30-45 grade (hemoragii mari);

–  pe spate (stop cardio-respirator);

–  şezând (fracturi de antebraţ, mandibulă, maxilar);

–  semişezând cu spatele sprijinit (fracturi de coastă când victima este conştientă);

–  lateral, pe partea bolnavă (victimă inconştientă cu fractură costală);

–  orizontal, pe o parte (fractură craniană);

–  pe spate cu corpul lateral (inconştient, cu fractură de coloană vertebrală);

pe spate (fractură de coloană vertebrală).

 

 

Contacteaza-ne

Momentan nu suntem online, dar ne poti lasa un mesaj

Suntem aici ca sa te ajutam.

Click ENTER pentru a intrat in chat